Luni, 3 septembrie, este ultima zi de depunere a documentelor prevăzute de Ordinul MADR nr. 619/2015 pentru fermierii care au depus cerere unică prin care au solicitat în Campania 2018 sprijin cuplat în sectorul zootehnic – speciile ovine și caprine. Read more
Archive for Zootehnie
Achim Irimescu s-a întâlnit cu reprezentanţii federaţiilor crescătorilor de ovine
La invitaţia Federaţiilor Romovis, a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, a ProOvis, a Caprirom şi a Sindicatului Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a participat vineri, 22 iulie 2016, la Pătiniş, judeţul Sibiu, la reuniunea asociațiilor crescătorilor de ovine, cu tema „Păstoritul, tradiţie şi competitivitate”. Read more
Schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, aprobată
Hotărârea care modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor a fost aprobată. Read more
APIA: Cererile pentru ajutorul excepțional, până pe 8 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că se pot depun cereri pentru ajutorul excepțional destinat fermierilor din sectorul laptelui și produselor lactate, conform HG nr. 160/16 martie 2016 pentru distribuirea sumei stabilite în anexa la Regulamentul (UE) nr. 1.853/2015 al Comisiei de acordare a unor ajutoare excepționale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor. Read more
Cele mai valoroase animale de rasă, premiate la ZEFA
Luni, 29 iunie, în cadrul primului târg de zootehnie al României – ZEFA, Expoziția Internațională de Animale de Rasă și Echipamente pentru Zootehnie, au fost decernate premiile pentru cele mai valoroase exemplare de animale de rasă. Read more
România, invitat de onoare la Sommet de L’elevage 2015
La cea de-a 24 ediție a Sommet D’elevage, România va fi, pentru a doua oară, invitată de onoare. Read more
Sprijin financiar pentru fermierii din sectoarele zootehnic și vegetal
Guvernul a aprobat alocarea de sprijin financiar pentru crescătorii de animale și pentru producătorii de legume și fructe, prin două Hotărâri adoptate în ședința de astăzi. Read more
ANSVSA: Caz atipic de Encefalopatie Spongiformă Bovină (ESB)
Pentru o probă prelevată de la o bovină sacrificată în data de 16.12.2014, într-un abator autorizat din judeţul Dâmboviţa, în urma testării efectuate în cadrul programului de supraveghere a Encefalopatiei Spongiforme Bovine (ESB), a rezultat suspiciunea de boală, în data de 22.12.2014. Read more
ANSVSA: întâlnire bilaterală româno-chineză
În perioada 17 – 25 februarie, experţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) se vor întâlni cu reprezentanţi ai Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din Republica Chineză (AQSIQ). Read more
Ministrul Constantin, dublă întâlnire cu producătorii
Ieri la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc două întâlniri de lucru între conducerea instituției, reprezentată de ministrul Daniel Constantin și producătorii agricoli din sectorul vegetal, respectiv producătorii agricoli din sectorul zootehnic. Read more