Doamnele fermier, care se vor înscrie pe platforma online a site-ului Corteva și vor fi selectate, vor participa la un curs gratuit de instruire, cu îndrumare din partea experţilor şi a mentorilor din domeniu.
La finalul instruirii, Corteva Agriscience va asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri prin acordarea de premii câștigătorilor și motivarea participanților la program. Conform obiectivelor de sustenabilitate recent anunţate de către Corteva Agriscience, proiectele câştigătoare trebuie să se axeze pe îmbunătăţirea securităţii alimentare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor.
Corteva Agriscience va sprijini implementarea a 3 proiecte, cu o valoare totală de 12.000 $. Suma va fi distribuită între proiectele câştigătoare după cum urmează: locul I – 5.000 $, locul II – 4.000 $, locul III – 3.000 $.
“Iniţiind programul TalentA, Corteva Agriscience susţine obiectivele de sustenabilitate recent anunțate: practicarea unei agriculturi durabile, protejarea solului și a resurselor naturale, îmbunătățirea vieții comunităților și creșterea profitabilității operaționale. Ne adresăm doamnelor fermier din mediul rural, cărora dorim să le oferim acces la finanţare şi informaţie, prin utilizarea de mijloace moderne de comunicare. TalentA reprezintă un program educaţional care ajută femeile să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze afacerea, să o facă competitivă, productivă şi creativă, asigurându-i sustenabilitate şi o dinamică pozitivă. Suntem profund recunoscători partenerilor din acest proiect, precum și doamnelor antreprenor care se vor înscrie în program, asigurându-le de sprijinul nostru pentru implementarea proiectelor care vor ajuta la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România & Moldova.
TalentA, program gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură pentru femeile inovatoare din mediul rural, a fost lansat în România pe 1 iulie 2020. Programul este dezvoltat de Corteva Agriscience.
România a devenit, astfel, a treia ţară care implementează programul TalentA, după Spania și Ucraina.
Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi Corteva şi urmăriţi detalii despre Programul TalentA pe Facebook (https://www.corteva.ro/solutii-digitale/programul-talenta-corteva-romania.html).