Cuantumul subvenţiilor la sfecla de zahăr, din perspectiva AGRANA

Mihail DimitriuPrin intermediul unui comunicat remis presei, AGRANA România reiterează deopotrivă sprijinul permanent faţă de fermierii săi, cât şi eforturile considerabile întreprinse în ultimii doi ani în direcţia creşterii suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr, fără de care România nu ar fi realizat cota, care reprezintă aproximativ 20% din consumul naţional. În acest context, Mihail Dimitriu – Director de Materie Prima AGRANA România, a declarat: “Creşterea, în ultimii ani a suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr, este un rezultant firesc al dezvoltarii competitivităţii şi profitabilităţii acestei culturi, precum şi a creşterii nivelului de tehnologizare în zona noastră de cultură. Este adevărat că nivelul subvenţiilor a scăzut, dar acest lucru s-a petrecut datorită unei prevederi ce face referire la suprafaţa cultivată cu sfeclă în 2007, care astăzi desi nu mai este valabilă, incă se aplică. Prevederea enunţă că fermierii care au cultivat sfeclă în 2007 şi ulterior au renunţat la cultură, primesc un cuantum fix de subvenţie. Suprafeţele la care se face însă referire în cadrul prevederii insumează 4200 ha, care practic  nu mai sunt cultivate, dar diminuează  subvenţia totală.Ţinând cont de dificultăţile prin care au trecut fermierii noştri în anul 2012 şi de faptul că unele costuri ale culturii sfeclei de zahăr au crescut, Agrana România a luat două măsuri esenţiale ce vin în sprijinul cultivatorilor săi de sfeclă de zahăr. Mai exact, am mărit preţul pe tonă a sfeclei – neto de plata, cu 2 EUR pentru contractul din 2013, în vederea stimulării productivităţii la cultură. Această valoare se atribuie fermierilor care obţin o producţie medie pe suprafaţa cultivată de minim 35 t/ha; Am ţinut să compensăm pierderile (şi datorită diminuării subvenţiei) suferite în 2012, cu suma de 100 EUR /ha de sfeclă cultivată”.

Agrana în Europa 

Agrana reprezintă un pilon de vârf al industriei de zahăr şi în România. Dezvoltarea companiei austriece Agrana are la baza specializarea asupra a trei elemente care le asigură creşterea, şi anume zahăr, amidon şi procesarea de fructe. Compania Agrana utilizează toate resursele sale pentru a fi lider calitativ în agricultură, prin rafinarea materialelor brute în zahăr, amidon şi fructe procesate. Această viziune a Agrana oferă valoare adăugată industriei de procesare, prin gama variată de produse pe care compania le are şi continuă să le dezvolte în permanenţă.

Agrana în România

Agrana este primul producător de zahăr din România, având o cotă majoritară de piaţă. Din 1998 şi până în prezent, Agrana a dezvoltat două fabrici de zahăr în România: una în Roman şi una în Buzău. De asemenea, compania deţine şi o fabrică de amidon în oraşul Ţăndărei. Fabrica de zahăr din Roman reprezintă un partener de lungă durată şi de încredere pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr din zona Moldovei, prin interesul pentru dezvoltare şi performanţă. Agrana are o echipă de specialişti agro-tehnici care oferă consultanţă în permanenţă cultivatorilor de sfeclă de zahăr, în scopul dezvoltării culturilor arabile. Prin interesul faţă de agricultura din România, Agrana urmăreşte atingerea unui înalt standard calitativ, competitiv cu cel din Europa. Agrana România este un furnizor important pentru sectorul retail, este prezent în toate reţelele mari de hypermarket-uri, dar şi în magazinele mici, servind o paletă largă a nevoilor clienţilor prin gama diversificată de produse.