În cadrul Indagra, s-a lansat Cartea Alba a Agriculturii

Camera Franceză de Comerț și Industrie din România (CCIFER),  Ambasada Franței în România și Secția româna a Consilierilor pentru Comerț Exterior ai Franței au prezentat un set de 29 propuneri reunite în Cartea Albă a Agriculturii.  Cele 29 de recomandări sunt grupate în cinci domenii cheie: politici publice agricole, fiscalitate și finanțări, drept comercial, drept social și resurse umane și cercetare. Cartea Alba vizează potrivit presedintelui CCIFER, Bruno Roche, “promovarea unui fond funciar performant, a unei întreprinderi agricole dinamice, a unei gestiuni economice facile, a unor filiere agro-alimentare accesibile, a unei mâini de lucru instruite și competitive, a unui sector de cercetare inovant și rentabil”.

Prezent la eveniment, Philippe Gustin, Ambasadorul Franței în România a declarat la rându-i că scopul acestui proiect este “de a contribui concret la ideile și proiectele de reformă menite să pregăteasca viitorul agriculturii românești”.

Printre recomandarile vizand politicile publice agricole se numără : organizarea comasării parcelelor agricole, implementarea unui cadastru agricol generalizat, protejarea fondului funciar împotriva distrugerii ireversibile a terenurilor agricole, dezvoltarea sistemelor de irigații, încurajarea reconstituirii perdelelor forestiere, încurajarea mutualizării mijloacelor de producție și integrarea producției agricole în filiere, precum și simplificarea regulilor privind trasabilitatea produselor agro-alimentare.

Referitor la fondul funciar, Florin Constantin, liderul Grupului de Lucru din cadrul CCIFER, a declarat: “Cultura mare, printr-un fond funciar viabil din punct de vedere agronomic si economic, poate constitui baza de plecare a României în drumul său de la statutul de mare exportator de materii prime brute agricole spre calitatea mult râvnita de procesator și integrator, pentru a reține local mai multa valoare adaugată și a da posibilitatea agriculturii românești să investeasca și să se dezvolte prin forțe proprii, în contextul competitiv european și mondial.”