Ministrul Constantin, dublă întâlnire cu producătorii

Ieri la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc două întâlniri de lucru între conducerea instituției, reprezentată de ministrul Daniel Constantin și producătorii agricoli din sectorul vegetal, respectiv producătorii agricoli din sectorul zootehnic.

În cadrul celor două runde de întâlniri, au fost abordate o serie de teme de interes pentru producătorii agricoli, printre care: prioritățile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2014 și stadiul îndeplinirii pentru anul 2013 a obiectivelor asumate de instituție, situația plății subvențiilor în agricultură și zootehnie, stadiul în care se află Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și conținutul acestuia, precum și luarea la cunoștință a așteptărilor producătorilor agricoli pentru perioada imediat următoare. Astfel, ministrul Daniel Constantin a făcut o trecere în revistă a priorităților legislative ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a stadiului îndeplinirii acestora, arătând că Legea Fondului Mutual a fost deja promulgată de președintele României, MADR intenționând să încurajeze voluntariatul la asocierea în fondurile mutuale prin introducerea unei „prime de asigurare”.

Legea pajiștilor va trece de procedurile parlamentare, urmând a fi aplicabilă în luna februarie, în același stadiu aflându-se și Legea privind certificatele de producător. De asemenea, Legea privind CNDP-urile care vizează îndreptarea situației fermierilor amendați de ANAF, producându-se prin aceasta și unele probleme legate de primirea subvențiilor de către aceștia, urmează a intra în procedură la cele două Camere ale Parlamentului.

În ceea ce privește Legea privind reorganizarea MADR și Legea privind liberalizarea pieței funciare, ministrul Daniel Constantin a arătat ca acestea se află într-o situație puțin mai delicată, dat fiind faptul că au fost întoarse la Parlament de către Administrația Prezidențială, în cazul primei legi fiind contestată înființarea Agenției Naționale de Resurse Vegetale, obiectul contestației pentru a doua lege fiind reprezentat de faptul că Agenția Domeniilor Statului nu poate juca, în același timp, și rolul de cumpărător, și cel de arbitru pe piața financiară. În acest contest, ministrul Daniel Constantin a declarat că în privința primei legi poziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi cea de susținere, în continuare, a poziției inițiale, motivul contestării ei de către Administrația Prezidențială nesusținându-se, în vreme ce a doua lege va suferi o serie de modificări întemeiate, cea mai importantă fiind aceea ca ADS-ul să poată fi jucător pe piața terenurilor agricole, urmând ca la nivelul MADR să fie înființată o direcție cu rol de reglementare în domeniul funciar.

În plus, ministrul Daniel Constantin a subliniat faptul că esența legii, în speță dreptul de preempțiune extins în ultimă instanță la nivelul statului, nu a fost contestată, legea continuând să fie consecventă principiului pentru care a fost inițiată.

În ceea ce privește subvențiile, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că acestea au putut fi plătite începând cu primele zile ale lunii ianuarie 2014, grație promulgării Legii bugetului de stat în decembrie 2013, care a făcut posibil împrumutul de la Trezoreria Statului a sumei de 6,3 miliarde de lei. Astfel, pentru SAPS, din cele 3,1 miliarde lei, APIA a solicitat pentru plată suma de 979 milioane lei. În privința CNDP- urilor, APIA a solicitat pentru plata CNDP-ului din domeniul vegetal suma de 140 milioane lei din totalul aferent de 596 milioane lei, urmând ca până la 15 februarie să fie plătiți fermierilor toți banii necesari înființării culturilor în primăvară.

De asemenea, APIA a solicitat toți banii necesari plății CNDP – urilor la ovine, în sumă de 345 milioane lei, urmând ca plățile pentru crescătorii de ovine din zonele defavorizate, care vor primi suplimentul de 6,5 euro/cap de animal, să se facă la începutul lunii februarie.

În ceea ce privește Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, ministrul Daniel Constantin a arătat că acesta va fi terminat, în forma integrată, până în jurul datei de 15 februarie 2014 și va fi transmis la Bruxelles, subliniind faptul că în luna decembrie 2013, pe lângă cele 13 măsuri anunțate deja, a fost introdusă și o a-14-a măsură care prevede continuarea plăților în vederea transformării fermelor de semi-subzistență în ferme care produc pentru piață, plata urmând a fi de 15.000 euro/proiect pentru un număr de 10.000 gospodării țărănești de semi-subzistență.

Adauga un comentariu