Pe 20 mai se va deschide prima sesiune de depunere de proiecte

Prima sesiune de depunere de proiecte din perspectiva financiară 2014 -2020 se va deschide în data de 20 de mai, pe măsura dedicată investițiilor în ferme, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, cu prilejul conferinței “Agricultura, în block-start pentru cursa de 8 miliarde de euro a fondurilor europene”. “Pe 20 de mai se va deschide prima sesiune de primire/depunere de proiecte din perspectiva 2014—2020 din cele 8 miliarde de euro pe care le punem la dispoziție pe măsura 121 privind investițiile în ferme și sprijinirea fermelor de familie. Aici trebuie să folosim regulamentul european de tranziție pentru că nu există regulamentul final aprobat de către Comisie, dar sper să îl avem în această lună. Dacă nu vom avea un acord între Comisie și Parlamentul European pe actele delegate riscăm ca toată Politica Agricolă Comună să nu o aplicăm în 2015 ci în 2016. Ar fi contraproductiv și tot efortul din 2012 și 2013 ar fi în zadar”, a precizat ministrul de resort.