Perspectivele de finanțare a agriculturii României

Reforma PAC  2014-2020 – noua arhitectură a plăților directe; Instrumente specifice de finanțare a agriculturii

Camera de Comerț Italiană pentru România (CCIpR) și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză (CCIFER), cu sprijinul Departamentului Economic al Ambasadei Franței în România, lansează dezbaterea despre implicațiile reformei PAC 2014 – 2020 asupra perspectivelor de finanțare și dezvoltare pentru agricultura din România în cadrul unei conferințe organizate în data de 18 martie, începând cu ora 8.30, la sala Paris, Hotel Novotel.

Evenimentul va fi o oportunitate pentru un dialog deschis între actorii cheie interesați și implicați în dezvoltarea sectorului agricol românesc, printre participanți numărându-se factori de decizie, elaborare și monitorizare a politicilor publice și reglementărilor în domeniu, instituții de finanțare și garantare a finanțării, furnizori de servicii juridice și de consultanță în domeniul agricol, producători de utilaje agricole, furnizori de input-uri și fermieri.

Reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, APIA și AFIR vor prezenta princialele caracteristici ale reformei PAC 2014 – 2020, modul de funcționare și implementare a noului sistem de plăți directe în agricultură, implicațiile pentru finanțarea sectorului și prioritățile în materie de dezvoltare rurală. Totodată, participanții la eveniment vor afla direct de la reprezentanții unor instituții bancare despre cum pot colabora cu băncile care își asumă un rol activ în identificarea instrumentelor financiare dedicate proiectelor de dezvoltare în agricultură, despre soluții bancare pentru fermieri și hedging-ul materiilor prime agricole. A doua parte a evenimentului va fi dedicată unei mese rotunde care va permite o discuție interactivă cu privire la problematicile de finanţare a activităţii agricole, soluții de finanțare pentru fermierii care doresc să-și modernizeze fermele și să-și dezvolte producția agricolă, instrumente de ameliorare a pârghiei financiare și rolul traderilor ca finanţatori.

Dezvoltarea sectorului agricol din România este o temă de interes major pentru cele două Camere Bilaterale ținând cont pe de o parte de capitalul italian prezent prin investițiile în culturi vegetale și zootehnie, precum și prin investițiile în producția de utilaje agricole și pe de altă parte de activitatea companiilor franceze care își confirmă poziția de lider pe piața agriculturii în categoria semințelor, fertilizanților și a altor produse. Evenimentul este organizat urmare a succesului conferinței „Riscuri și Oportunități ale finanțării în agricultură” realizat în colaborare de cele două Camere de Comerț anul trecut. CCIpR și CCIFER cooperează în mod activ pe teme legate de sectorul agricol, inclusiv în cadrul Task Force-ului Agricultură al Coaliției pentru Dezvoltarea României.

Informații privind organizarea evenimentului, condițiile de participare și înregistrare la eveniment: comunicazione@ccipr.ro, irina.tobosaru@ccifer.ro. Informații pentru presă: Andra Țărnea andra.tarnea@omavision.ro, 0754 216 393.