Peste 15.000 de vizitatori la Agromalim 2016

Numărul vizitatorilor Agromalim 2016, târgul de agricultură organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, a crescut cu aprox. 8% față de ediția precedentă. Au fost centralizate biletele de intrare și invitațiile activate de vizitatori, care însumează 15.055, persoane! Această cifră va fi confirmată și de către auditul realizat de Centrex – Asociatia Central și Est-europeană a organizatorilor de târguri din care face parte și Expo Arad. Astfel, Agromalim își reconfirmă statutul de cel mai important eveniment în domeniul agriculturii, organizat în vestul României!

agromalim-2016

 

Există un „prag psihologic” pe care noi ni l-am stabilit și de ani de zile facem eforturi susținute să îl atingem. Chiar dacă doar cu foarte puțin, dar l-am depășit! Suntem peste 15.000 de vizitatori, cu un vârf în zilele de sâmbătă și duminică. Suprafețele nete închiriate la această ediție de către cei 275 expozanțiau fost de 14.510 mp spațiu exterior și de 1.475 mp spațiu interior, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 10% față de 2015”, a declarat dl. Cimi Enache.

Parteneriatul cu USAMVB “Regele Mihai I al României” din Timișoara, parteneriat care s-a concretizat prin realizarea de demonstrații în camp, o premieră pentru târgul Agromalim, susținerea de conferințe pe teme de interes pentu agricultori, organizarea concursului de îndemânare conducere tractor și standuri de informare, a dus la creșterea interesului fermierilor pentru eveniment.

Un punct de atracție a fost și în acest an expoziția de animale de rasă realizată în parteneriat cu Agenția Națională pentru Zootehnie, suprafața de expunere s-a dublat față de ediția precedentă, standurile cu animale ocupând 1.500 mp. Au participat 15 crescători de bovine de la ferme din județul Arad și de la Asociația Crescătorilor de Bovine Arad care au prezentat 50 de animale din rase de lapte, carne și mixte, titlul de MISS Arad fiind câștigat de Elisa, o juninca gestanta din rasa Bălțată românească de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad. Cei 25 de crescători de ovine membri ai asociațiilor ACO Păstorul Crișana filiala Arad și ACOC Miorița din Chișineu Criș au expus 100 de exemplare din rasele autohtone dar și rase de carne și de lapte. Vizitatorii au mai putut admira exemplare de porci din rasa Mangalița blond și roșu, cai de rasă, ponei, capre, porumbei și păsări de curte.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad le mulțumește tuturor participanților, partenerilor, vizitatorilor și oficialilor care au contribuit la succesul Agromalim 2016. Împreună am reconfirmat statutul de cel mai important eveniment din domeniul agricol în vestul țării! Vă mulțumim și contăm pe susținerea dvs. și la Agromalim 2017!” – a subliniat președintele CCIA Arad, dl. Gheorghe Seculici.