Rezistența la scuturare a silicvelor de rapiță Limagrain

Rezistența la scuturare, obținută datorită investițiilor ridicate și constante în programele de cercetare și a tehnicilor moderne de ameliorare folosite de compania Limagrain, este caracterul care face de multe ori diferența dintre potențialul genetic de producție și producția reală din buncăr, dintre profit și pierdere.

Caracter obținut cu mai bine de 10 ani în urmă prin transferul unei gene de la o specie sălbatică înrudită cu rapița, rezistența la scuturare este prezentă în toți hibrizii din portofoliul LG, colecția de linii și hibrizi fiind constant testată atât în laboratoarele proprii, cât și în laboratoare independente, pentru a selecta genotipurile cele mai bine adaptate la acțiunea factorilor de mediu.

Cultivând genetică LG, vă garantăm pierderi minime de producție în cazul furtunilor de vară din perioada recoltatului, dar și cheltuieli reduse cu combaterea samulastrei de rapiță din culturile următoare.

Cu valori de rezistență la forța necesară desfacerii silicvelor de până la 3,6-3,8 N (Newtoni), hibridul LG ARCHITECT, confirmă poziția de lider datorită cumulului de caractere inovative (potențial genetic, rezistență la TuYV și la Phoma, rezistență la iernare) care vin să optimizeze potențialul de producție excelent al acestui hibrid.

https://www.youtube.com/watch?v=dofUu0Vqe50