Ziua Media PNDR 2014-2020

Joi, 12.12.2013, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a organizat Ziua Media pentru Dezvoltare Rurală, eveniment de informare în contextul pregătirii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020).

Domnul Daniel Constantin- ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi domnul Franz Fischler – fost comisar european pentru agricultură au prezentat principalele direcții politice, obiectivele și prioritățile PNDR 2014-2020.

PNDR 2014-2020 conține măsuri ce vizează dezvoltarea rurală în România, ţinând seama atât de realităţile socio-economice ale ţării noastre şi implicit ale spațiului rural, cât şi de Politica Agricolă Comună (PAC 2020).

PNDR 2014-2020 contribuie la consolidarea dezvoltării pe termen mediu şi lung a sectorului agricol şi a mediului rural, începută odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi susţinută prin PNDR 2007-2013.

Referindu-se la misiunea politicii agricole comune atât în plan european cât şi local, domnul Franz Fischler – fost comisar european pentru agricultură a declarat:

”În prezent, societatea se confruntă cu provocări foarte mari pe plan economic și social, precum și în ceea ce privește problemele de mediu, schimbările climatice și tehnologia. Politica Agricolă Comună 2014-2020 a UE va trebui să contribuie mai mult la o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. România trebuie să elaboreze un program de dezvoltare rurală care să facă față provocărilor cu care se confruntă, printr-un set de măsuri complete și durabile. În plus, politica de dezvoltare rurală trebuie să colaboreze strâns cu alte politici ale UE și să optimizeze utilizarea fondurilor agricole, rurale, sociale și structurale pentru a completa intervențiile rurale propuse. ”

În același context al prezentului eveniment, domnul Daniel Constantin – ministrul agriculturii, a declarat:

“Îmbunătăţirea performanţei sectorului agro-alimentar corelată cu dezvoltarea infrastructurii ȋn mediul rural şi creşterea nivelului de trai al populaţiei rurale sunt esenţiale pentru România. Dacă ne referim la realităţile socio-economice existente, unul din domeniile principale pentru care PNDR 2014-2020 acordă o atenţie deosebită este cel al competitivităţii sectorului agricol.

Totodată, trebuie să avem ȋn vedere că dezvoltarea spaţiului rural ȋnseamnă mai mult decȃt sprijinirea sectorului agricol, importante fiind deopotrivă investiţiile ȋn activităţi non-agricole, reȋnnoirea generaţiilor la sate, accesul populaţiei la serviciile de bază, toate acestea ȋn strȃnsă legatură cu protecţia şi conservarea mediului. ”

Obiectivele PNDR 2014-2020 se înscriu în liniile directoare ale Politicii Agricole Comune şi urmăresc:

  • creşterea competitivităţii agriculturii;
  • gestionarea durabilă a resurselor naturale și schimbările climatice;
  • dezvoltarea rurală echilibrată, reducând decalajele economice şi sociale dintre diverse zone ale ţării.
  • Investiții necesare îmbunătățirii performanțelor economice și de mediu ale exploatațiilor agricole:

PNDR 2014-2020 se va concentra pe un număr restrâns de măsuri care vor aborda nevoile identificate pe baza analizei sectoriale, socio-economice și de mediu, dar și a analizei SWOT pentru spațiul rural românesc și vor reflecta direcțiile de acțiune în dezvoltarea agriculturii din România.

Concentrarea intervențiilor va urmări maximizarea impactului și simplificarea procesului de accesare și adresarea problematicilor structurale ale exploatațiilor agricole.

Referindu-ne la importanța deosebită a creșterii competitivităţii sectorului agricol, care reprezintă unul dintre obiectivele generale ale PNDR 2014-2020, constatăm că în sectorul agricol valoarea medie a productivității muncii în agricultură este de 4,328 Euro/persoană faţă de media europeană de 14.967 Euro/persoană în anul 2012, în timp ce în sectorul forestier decalajul faţă de media europeană este mai mic, înregistrând în 2012 următoarele valori: 8.608 Euro/persoană pentru România şi 10.086 Euro/persoană media europeană.

În vederea creșterii competitivității au fost propuse următoarele măsuri:

– Investiții în active fizice – atât investiții noi, cât și modernizări în fermă, precum și sisteme de irigații secundare la nivel de fermă;

– Infrastructură de adaptare a agriculturii și silviculturii – drumuri de acces la exploatații, instalații/infrastructuri de obținere a energiei din resurse regenerabile, instalațiile de colectare, reciclare și tratament al apei.

  • Sprijin pentru înființarea exploatațiilor de către tinerii fermieri;
  • Încurajarea transferului de cunoștințe şi a inovării în agricultură, silvicultură şi în zonele rurale prin sprijin pentru acțiuni de instruire și de informare (plecând de la o realitate curentă care confirmă un procent de 2,5% din populaţia rurală instruită în domeniu agricol – liceu sau învăţământ superior – faţă de media europeană de 29%);
  • Consolidarea legăturilor dintre agricultură, producție alimentară și silvicultură pe de o parte și cercetare și inovare pe de altă parte (cooperare și grupuri operaționale PEI);
  • Gestionarea riscurilor în agricultură (fondul mutual).
  • Măsuri de agromediu și climă ce vizează susţinerea practicilor agricole favorabile conservării mediului;
  • Măsura de agricultura ecologică ce are în vedere susţinerea pierderilor de venit datorate utilizării metodelor şi tehnicilor specifice de cultivare în sistem ecologic;
  • Susținerea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice;
  • Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite.
  • Servicii de bază și reînnoirea satelor ce vizează construcția și reabilitarea drumurilor comunale, a rețelei de alimentare cu apă potabilă și a rețelei de canalizare;
  • Sprijin pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor nonagricole în spaţiul rural;
  • Sprijin pentru investiţii în active fizice privind prelucrarea și comercializarea produselor agricole;
  • Abordarea Leader (dezvoltarea și consolidarea comunităților locale.

Al doilea obiectiv general privește gestionarea durabilă a resurselor naturale şi combaterea schimbărilor climatice, în cadrul căruia acțiunile de intervenție vor fi direcționate atât către refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură, cât și către promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon.

Printre măsurile pe care programul de dezvoltare rurală le propune spre implementare în următorii şapte ani în vederea atingerii acestui obiectiv menţionăm:

Având în vedere că România dispune de o mare diversitate biologică (în ţara noastră fiind prezente cinci regiuni bio-geografice dintr-un total de unsprezece pe întreg teritoriu european), prin PNDR 2014-2020 se propun atât măsuri privind conservarea biodiversității, cât și măsuri pentru prevenirea eroziunii solului și a ameliorării gestionării apelor.

Cel de al treilea obiectiv, al dezvoltării teritoriale echilibrate trebuie să combată o realitate care arată un procent al populaţiei la nivelul pragului de sărăcie de 40%, urmărind ca priorități dezvoltarea economică în zonele rurale prin reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale.

Măsurile ce urmează să fie dezvoltate şi implementate pe acest domeniu vizează:

Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru România dispune de o alocare financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de euro.

La începutul anului 2014, procesul de informare și de comunicare privind noul PNDR 2014-2020 va continua prin organizarea a 7 conferinţe regionale şi o conferinţă naţională.